Ca in mai toate localitatile din mediul rural, ultimii ani au adus si la Turburea „magazine generale“ sau „mixte“ ori „minimarketuri“, in care mezelurile, pâinea si prajiturile la punga se gasesc din belsug, ba chiar si o „patiserie – cofetarie“ cu produse fine, pregatite in laboratorul propriu. Putini isi mai amintesc azi de mâncarea de altadata a gorjenilor: simpla, servita cu mâna, la masuta cu trei picioare.
Deoarece si cei mai batrâni turbureni au uitat dinadins vremurile sarace, ne ramâne marturie doar monografia comunei, pregatita de dr. Dumitru Gh. Dumitrascu.
„Mâncarea localnicilor de la noi era deficitara si monotona in trecut“, spune Domnia sa in lucrare. Astfel, baza era mamaliga, care se fierbea in tuci, la repezeala, pentru fiecare masa. Se rasturna pe cârpator sau chiar direct pe masa mica, rotunda, cu trei picioare la mijloc. Alaturi se punea strachina sau tigaia. In jur, pe scaunele, se asezau ai casei, luând fiecare cu lingura lui, daca aveau mai multe, sau chiar si cu una singura. In tigaia cu carne sau oua, si chiar numai cu untura, ca si in mujdeiul de usturoi din zilele de post se „intingea“ cu botul de mamaliga prins intre degete.
Turta si malai se pregateau mai rar intrucât cereau mai mult timp si aveau nevoie de cuptor incins sau macar de spuza sau jar. Pâine se mânca doar la zile mari, de obicei când era nevoie de colaci pentru pomenile si praznicele rituale inchinate celor morti. Gospodinele bune tineau sa aiba un test pentru copt si un ghiveci gros de pamânt, pentru mâncare sau friptura.
Mult se consuma „fasuiul“ – teci verzi vara si boabe uscate in cea mai lunga perioada a anului. Varza ocupa al doilea loc in ierarhie, dulce in sezonul cald, acra peste iarna. Nu era deloc neobisnuit când zeama de varza, eventual cu ardei iute pisat, constituia singura mâncare in zilele de post. Cartofii se cultivau putin si erau mici, de regula – li se zicea „crumpi“. Ceapa si usturoiul se lasau in razor sa le creasca bulbii si, cât erau verzi, se rupeau, cu economie, de jur-imprejur. Primavara se cautau prin gradina urzici, dragavei, stir, stevie etc. Când cresteau prunele si corcodusele, gorjenii acreau cu ele ciorba, pentru ca dadeau un gust mai bun decât otetul facut in casa.
Fructe uscate, in loc de prajituri
Cât priveste carnea, era bine daca se taia o pasare pe saptamâna, dar nu toti isi puteau permite. Porcul de Craciun era cam regula generala, mai mare sau mai mic, dupa puteri. Intotdeauna pielea se jupuia cu custura incurbata, era sarata, intinsa si uscata pentru a fi facuta opinci. In garnita se pastrau intotdeauna ceva jumari, „pecie“ si trandafiri pentru perioada muncilor agricole grele. Ciorba dulce si ciorba acra de gaina, apoi puiul la frigare erau rasfat gastronomic! Ouale coapte in spuza erau o specialitate a locului.
De sarbatori, femeile stiau sa faca sarmale si sfecla umpluta cu seminte de dovleac sau nuci pisate. Scovergile erau singura prajitura taraneasca. Un „dulce“ obisnuit era chisalita de prune sau de dovleac. Pentru iarna, se mai pregateau si poame uscate, din mere si pere, taiate felii. Mierea nu lipsea din gospodariile bine organizate. Uleiul se pregatea la teasc din seminte de floarea-soarelui. Gospodinele il foloseau cu târâita, o sticla ajungea tot Postul Craciunului. Copiii se dadeau in vânt dupa resturile prajite, pe care le intindeau pe pâine.
Nu stiau, nefericitii, la vremea aceea, de margarina Delma, de crema de brânza Philadelphia ori de cea de ciocolata, Finetti…
Muzeu al trecutului
Muzeul satesc de la Turburea a fost deschis acum doi ani in blocul de apartamente al comunei, la initiativa unui fiu al satului, dr. Dumitru Dumitrascu. De la bucatarie, cu vasele in care se gatea, masuta cu trei picioare si chiar moara in care se macina porumbul pentru malai, pâna la razboiul de tesut velinte si covoare, exponatele le prezinta vizitatorilor o epoca demult apusa.
